Acasă » Știri » Dumitru Dragomir spune câte luni de închisoare va face Cristian Borcea

Dumitru Dragomir spune câte luni de închisoare va face Cristian Borcea

De: Cancan 08/02/2019 | 09:52
Dumitru Dragomir spune câte luni de închisoare va face Cristian Borcea

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, foarte probabil, Cristian Borcea va fi eliberat cât de curând, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare, având în vedere că a stat în detenție în dosarul Transferurilor.

„Cred că face o lună-două și o să-i dea drumul, că și-a făcut pedeapsa. Că se cumulează, la Borcea. Mie îmi pare foarte rău, dar el și-a făcut pedeapsa, că asta se cumulează. Îmi pare foarte rău. E un lucru la care nu ai ce să faci. Te duci, îți faci pedeapsa și gata, ce să faci. O fi drept, nu o fi drept, te duci și îți faci pedeapsa și după aceea te duci și își cauți drepturile, că nu ai altă variantă. Nu am stat decât de două ori de vorbă cu el de când a ieșit și nu despre lucruri din astea. Sincer, îmi pare rău. Am crezut că a scăpat de necazuri. Acolo când ajungi nu mai ești nimeni, ești un zero barat”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Mediafax.

Fostul acționar FC Dinamo, Cristian Borcea, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani de închisoare, a fost încarcerat vineri la Penitenciarul Rahova.

Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea.

Fostul acționar FC Dinamo a fost eliberat pe 2 iulie 2018, după ce a stat în detenție de mai bine de patru ani, fiind condamnat la 6 ani și 4 luni pentru evaziune fiscală în dosarul Transferurilor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
BANCUL ZILEI | Iarna, primăvara și alegerile electorale
BANCUL ZILEI | Iarna, primăvara și alegerile electorale
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am trăit cu o durere imensă ultimele lui clipe”
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate...
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un asemenea preț
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea. „Trădarea de la un frate nu se uită ușor. Mi-a luat absolut toată viața mea de artist.”
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce,...
20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Comuna din România unde se deschide o nouă fabrică gigant. Investiții de milioane de euro vor fi făcute, noi locuri de muncă pentru români
Comuna din România unde se deschide o nouă fabrică gigant. Investiții de milioane de euro...
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
NOUL ORDIN de la Uniunea Europeană. Va fi OBLIGATORIU și în România
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
ANUNȚ TRAGIC în această dimineață. Un celebru sportiv A MURIT la doar 48 de ani
ANUNȚ TRAGIC în această dimineață. Un celebru sportiv A MURIT la doar 48 de ani
Informații de ultimă oră despre Kate Middleton. Anunțul făcut de Palat
Informații de ultimă oră despre Kate Middleton. Anunțul făcut de Palat
Câte clase și ce STUDII are TJ Miles, de fapt. Adevărul despre „canadianul” de la Survivor All Stars
Câte clase și ce STUDII are TJ Miles, de fapt. Adevărul despre „canadianul” de la...
Decizia lui Irinel Columbeanu după ce fiica lui, Irina, l-a chemat să locuiască în Statele Unite!
Decizia lui Irinel Columbeanu după ce fiica lui, Irina, l-a chemat să locuiască în Statele...
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Doi deputați s-au luat la bătaie în Parlament. Momentul a fost surprins video
Doi deputați s-au luat la bătaie în Parlament. Momentul a fost surprins video
Scandal între Alin Oprea și Tavi Colen la 18 ani de la destrămarea Talisman. Ce acuzații își aduc foștii colegi de trupă
Scandal între Alin Oprea și Tavi Colen la 18 ani de la destrămarea Talisman. Ce...
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult în sistemul educațional românesc”
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult...
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
×